« | Cuprins | »


Expediția lui Șurubel și a lui Piuliță în Orașul Zmeelor

Capitolul XVII

Ieşiţi în ordine, din casă, fiecare
Şi-aliniaţi-vă pentru înviorare.
Exerciţiile de înviorare te scapă de lene,
Mişcarea alungă somnul de pe gene.

Cântecul acesta despre gimnastica de înviorare, pe care îl compusese poetul Floricică, îl cântau tare, plini de voie bună, Şurubel şi Piuliţă.

Era dis-de-dimincaţa şi în Oraşul Verde toată lumea încă dormea, însă Şurubel şi Piuliţă străbăteau străzile, cântând din toate puterile şi făcând în acelaşi timp exerciţii de înviorare. Ştiind încă din ajun că dimineaţă li se va da drumul din spital, pentru a repara automobilul, ei s-au trezit cu noaptea-n cap şi au cerut să fie externaţi imediat. Mierinana, care cel mai mult pe lume se temea de zgomot, a dat repede dispoziţie să li se elibereze hainele.

Auzind de departe cântecul, multe prichinduţe s-au trezit şi priveau pe fereastră; unele au ieşit chiar în stradă.

— Hei, prichinduţelor, unde aveţi voi garajul? strigă Şurubel.

— Haideţi să vă arăt, se oferi o prichinduţă cu scufiţă roşie şi palton albastru cu guler pufos, făcut dintr-o omidă argintie.

img1

— Arată-ne încotro s-o luăm, spre dreapta sau spre stânga? spuse Şurubel.

— Spre dreapta, le răspunse prichinduţa, cercetând curioasă vestoanele lor din piele.

— La drea-a-a-pta, m-a-arş! comandă Şurubel şi răsucindu-se porni în direcţia arătată. Un-doi! Un-doi!

Piuliţă păşea în pas în urma lui. Prichinduţa alerga ţopăind, abia ţinându-se după ei.

Din prea mare avânt, Şurubel şi Piuliţă trecură de poarta pe care o căutau.

— Staţi, staţi! începu să strige prichinduţa. Aţi trecut de el.

— Stânga-mpre-juur! comandă Şurubel.

Se răsuciră amândoi pe călcâie şi se întoarseră la poartă. Prichinduţa le deschise. În trară toţi trei într-o curte unde, în latura casei, se afla o încăpere cu acoperişul de ţiglă.

— Halal garaj! Asta-i pur şi simplu magazie, nu garaj, bombăni Şurubel, deschizând uşa din două canaturi.

Şurubel îşi aruncă ochii în magazie şi văzu maşina. De garaj se apropiară şi alte prichinduţe.

img2

— E întuneric aici, spuse Şurubel. Puneţi mâna, să împingem maşina afară.

— Păi, nu merge, e stricată, spuseră prichinduţele.

— Nu-i nimic, o scoatem noi de-aici pe braţe. Haideţi, împingeţi din spate. Gata, heei-ruuup! Încă o dată: heei-ruuup!

Maşina scârţâi. Cu scrâşneli şi opinteli o scoaseră afară din garaj. Şurubel şi Piuliţă se băgară imediat sub automobil. Neştiutoare, prichinduţele stăteau înjur şi priveau curioase.

— Ohoo! se auzea de sub maşină, rezervorul s-a găurit! Oho-o! Lipseşte şi piuliţa! Ohoo! Ţeavă pentru scurgerea siropului e plesnită!

În sfârşit cei doi ieşiră de sub roţi.

— Haide, aduceţi repede cheia de piuliţă, cleştele plat, ciocanul şi letconul pentru lipit.

— Păi, noi n-avem nimic din toate astea.

— Cum n-aveţi? Dar ce aveţi?

— Avem un ferăstrău şi un topor.

— Vai de capul vostru! Nu se repară maşina cu toporul. Dar pe aici, prin apropiere, nu există prichindei?

— Prichindei sunt numai în Oraşul Zmeelor.

— E departe?

— O oră de drum.

— O oră pentru voi, că noi ajungem acolo mai repede. Ia, ziceţi, cum ajungem.

— Păi, o luaţi pe strada asta, pe urmă cotiţi la dreapta şi de acolo o ţineţi tot înainte. Pe urmă se face un drum de câmp, care vă scoate exact în Oraşul Zmeelor.

img3

— Am înţeles, răspunse Şurubel. Gata, înainte, marş! La loc comanda! strigă el pe neaşteptate. Voi, prichinduţelor, căutaţi pe undeva nişte cârpe şi, până venim noi, faceţi lună maşina. Maşinii, fraţilor, îi place să fie îngrijită.

— Bine, încuviinţară prichinduţele.

— Acum, gata, înainte, marş!

Porniră amândoi în acelaşi pas. După ce cotiră spre dreapta, Şurubel comandă:

— Cu cântec, înainte marş!

Şi prietenii noştri începură să cânte cât îi ţinea gura:

Eu şi prietenul meu cel mai bun
Prin păduri şi câmpii am pornit la drum.
Pe bolovani ne căţărăm,
Flori de tot soiul admirăm.
Deodată o broască ne iese în cale
Şi-o zbughim speriaţi către vale.
Când acasă ajungem, cu limba de-un cot,
Fiecare îi spune celuilalt: Nu mai pot!

După ce isprăviră cântecul ăsta, începură altul şi după aceea altul.

Curând ieşiră din oraş şi dădură în drumul de câmp. Nu se împlinise un ceas că în depărtare se arătă Oraşul Zmeelor. Chiar în clipa aceea Şurubel şi Piuliţă văzură un automobil ce oprise în mijlocul drumului. Când se apropiară, băgară de seamă că sub maşină c un prichindel.

img4

Capul şi pieptul îi erau în întregime ascunse sub maşină, doar picioarele, îmbrăcate în nişte pantaloni slinoşi, rămăseseră afară.

— Ei, frate-meu, te bronzezi? îi strigă Şurubel. Prichindelul îşi trase de sub maşină capul cu păr negru şi creţ:

— După cum vezi, sunt nevoit să mă bronzez sub maşină.

— Da' ce s-a întâmplat?

— Păi, nu mai vrea să meargă, afurisita! Ba se opreşte alimentarea cu sirop, ba dozarea apei gazoase se face anapoda. Nu-i pot da de cap nicidecum.

Prichindelul se ridică şi izbi înciudat cu piciorul în roată.

Purta un veston negru, la fel de murdar ca şi pantalonii, încât parcă era făcut din piele. După câte se părea, şoferul ăsta amărât avea chef nu atât să meargă cu maşina lui, cât mai degrabă să stea tolănit sub ea, căutând tot soiul de defecte, lucru care, ce-i drept, se întâmplă deseori multora dintre posesorii automobilelor cu apă gazoasă.

img5

Şurubel făcu înconjurul maşinii, cercetă mecanismul şi negăsind pricina, intră sub ea. După ce scormoni ceva pe dedesubt, se trase afară şi se ridică scărpinându-se gânditor la ceafa. După Şurubel, se băgă sub maşină Piuliţă, apoi din nou posesorul automobilului. Şi tot aşa, când unul, când altul, au intrat dedesubt pe rând, s-au ridicat, au privit maşina cu nedumerire şi s-au scărpinat la ceafă.

În sfârşit, Şurubel izbuti să dibuiască hiba motorului. Maşina a pornit. Bucuros şi plin de recunoştinţă, şoferul le strânse mâna celor doi.

— Vă mulţumesc, fraţilor! Dacă nu eraţi voi, mă bronzam aici până diseară. Voi unde mergeţi? Urcaţi-vă că vă duc eu.

Şurubel şi Piuliţă îi povestiră despre scopul călătoriei lor.

— Cheie de piuliţă, cleşte plat şi ciocan am eu, pot să vi le dau. Dar letcon pentru lipit nu am, spuse şoferul.

— N-am putea găsi la cineva, în oraşul vostru, un letcon?

— Cum să nu puteţi? Puteţi foarte bine. Mecanicul nostru Elice are letcon. Să mergem la el.

Urcară toţi trei în maşină şi peste câteva minute erau pe strada principală din Oraşul Zmeelor.

img6
« | Cuprins | »