« | Cuprins | »


Cum a devenit Habarnam muzicant

Capitolul II

Când Habarnam se apuca de vreo treaba, o făcea tot de-a-ndoaselea, aşa că totul îi ieşea anapoda. Ştia să citească numai silabisind şi putea să scrie doar cu litere de tipar.

Mulţi spuneau că, desigur, în capul lui cam bătea vântul, dar asta nu poate fi adevărat, pentru că dacă ar fi fost aşa, cum se face că el dovedea, totuşi, o anumită înţelegere? Sigur, înţelegea greu, dar ghetele şi le punea în picioare şi nu pe cap — iar pentru asta îţi trebuie un dram de înţelegere.

Habarnam nu era chiar atât de rău. Ar fi vrut cu tot dinadinsul să înveţe şi el ceva, dar nu-i plăcea munca. Voia sa capete învăţătura dintr-o dată, fără nici un efort, ori aşa ceva, bineînţeles că n-ar fi izbutit nici cel mai deştept dintre pitici.

Prichindeilor şi prichinduţelor le plăcea foarte mult muzica, iar Guslă era un muzicant minunat. Avea fel de fel de instrumente şi cânta deseori la ele. Ceilalţi ascultau şi apoi nu mai conteneau cu laudele. Habarnam fierbea de invidie că Guslă era lăudat şi atunci începu să-l roage:

—Invaţă-mă şi pe mine să cânt. Vreau şi eu să fiu muzicant.

—Te învăţ, se învoi Guslă. La ce vrei să cânţi?

—La ce-i mai uşor?

—La balalaică.

—Ei, atunci, haide, dă încoace balalaica, să încerc.

Guslă i-a dat balalaica. Habarnam şi-a trecut degetele pe strune. Pe urmă a zis:

—Nu, balalaica sună prea încet.

img2

—Dă-mi altceva, care să cânte mai tare.

Guslă i-a dat vioara. Habarnam scârţâi puţin cu arcuşul pe coarde şi spuse:

—Dar ceva şi mai tare nu ai?

—Mai am trombonul, răspunse Guslă.

—Ia, dă-l încoace, să încercăm.

Guslă i-a dat trombonul cel mare, de alamă. Şi unde nu suflă o dată Habarnam în el, de guiţă trombonul ca un apucat.

— Uite, ăsta-i un adevărat instrument! se bucură Habarnam. Ce tare cântă!

— Ei, atunci învaţă să cânţi la trombon, dacă-ţi place, se învoi Guslă.

— Păi, de ce să mai învăţ? Gata, acum ştiu să cânt, răspunse Habarnam.

— Nu-i adevărat, încă nu ştii să cânţi.

— Ba ştiu, ştiu! Uite, ascultă! ţipă Habarnam şi se apucă să sufle din răsputeri în trombon.

— Bu-bu-bu-u! Tu-tu-tu-u!

— Tu doar trombonezi, nu cânţi, i-a răspuns Guslă.

— Cum nu cânt? se supără Habarnam. Ba cânt şi încă foarte bine! Tare!

— Eh, vai de capul tău! Aici nu-i vorba de tărie. Trebuie sa fie frumos.

— Păi, am cântat chiar foarte frumos.

— Ba nu-i frumos deloc, spuse Guslă. După câte văd nu ai nici un talent pentru muzică.

— Ba tu nu ai talent! se înfurie Habarnam. Spui asta doar din invidie. Vrei ca numai pe tine să te asculte şi să te laude toţi.

— Nici vorbă de aşa ceva, spuse Guslă. Ia trombonul şi cântă cât pofteşti, dacă socoti că nu trebuie să înveţi. N-au decât să te laude şi pe tine.

— Păi, chiar am să cânt, răspunse Habarnam.

Şi începu să sufle în trombon, dar neştiind să cânte, trombonul urla şi horcăia, şi ţipa, şi grohăia. Guslă ascultă cât ascultă... În cele din urmă se plictisi. Îşi îmbrăcă haina de catifea, îşi prinse la gât funduliţa trandafirie pe care o purta în loc de cravată şi plecă în vizită.

img3

Seara, când toţi prichindeii se adunaseră acasă, Habarnam luă din trombonul şi se apucă să sufle în el:

—Bu-bu-bu-u! Du-du-du-u!

—Ce-i cu zgomotul ăsta? strigară cu toţii.

—Asta nu-i zgomot, răspunse Habarnam. E cântecul meu.

—Încetează imediat! strigă Ştie tot. Ne spargi urechile cu muzica ta!

—Asta pentru că nu te-ai obişnuit încă cu muzica mea. După ce-o să te obişnuieşti n-o să-ţi mai sparg urechile.

—Şi dacă nu vreau să mă obişnuiesc? Nu vreau!

Dar Habarnam nu-1 mai asculta şi continuă să cânte:

—Bu-bu-bu-bu! Hâr-r-r! Hr-r-r! Ţiu! Ţiu!

—Termină odată! se năpustiră asupra lui toţi prichindeii. Cară-te de-aici cu trombonul ăsta nesuferit!

—Păi, unde să mă car?

—Du-te pe câmp şi cântă acolo.

—Păi, în câmp n-are cine să mă asculte.

—Ce, parcă tu ai nevoie să te asculte cineva neapărat?

—Neapărat.

—Atunci ieşi în stradă, acolo or să te asculte vecinii. Habarnam a ieşit în stradă şi s-a pornit să cânte lângă casa vecină, dar vecinii l-au rugat să nu mai facă gălăgie sub ferestrele lor. S-a dus la altă casă - dar şi de-acolo l-au alungat. S-a mutat la a treia casă - unde păţi la fel - însă el socoti că poate să le facă în ciudă şi să cânte, să nu se oprească.

Vecinii s-au înfuriat, au năvălit afară şi l-au pus pe fugă. Cu chiu cu vai a izbutit să scape de ci, cu trombonul lui cu tot.

De atunci Habarnam n-a mai cântat niciodată la trombon.

— Nu-mi înţeleg muzica, spunea el. încă nu s-au ridicat până la muzica mea. Când or să se ridice or să mă roage singuri, dar va fi prea târziu. N-am să le mai cânt.

img5
« | Cuprins | »