« | Cuprins | »


Cum a început Habarnam să scrie poezii

Capitolul IV

Neizbutind să ajungă pictor, Habarnam hotărî să devină poet şi să scrie versuri. Cunoştea un poet care locuia pe strada Păpădiilor. Numele lui era Tăbâltoc, dar, după cum se ştie, tuturor poeţilor le plac numele frumoase. De aceea când Tăbâltoc a început să scrie poezii, şi-a ales un alt nume, şi-a zis Floricică.

Într-o zi Habarnam a venit la Floricică şi i-a spus:

— Ascultă, Floricică, învaţă-mă şi pe mine să fac versuri. Vreau să fiu şi eu poet.

— Dar ai talent pentru asta? întrebă Floricică.

— Desigur, am. Sunt foarte înzestrat, i-a răspuns Habarnam.

— Trebuie să verificăm, spuse Floricică. Ştii ce-nseamnă rimă?

— Rimă? Nu ştiu.

— Rimă este atunci când două cuvinte au terminaţii asemănătoare, îl lămuri Floricică. De exemplu: raţă - dimineaţă, prăjitură uscată - îngheţată. Ai înţeles?

img1

— Am înţeles.

— Ei, atunci spune-mi o rimă pentru „toiag”.

— Covrig, răspunse Habarnam.

— Păi, ce fel de rimă-i asta: toiag - covrig? Cuvintele astea nu rimează defel!

— De ce nu rimează? Doar amândouă se termină la fel.

— Nu-i de-ajuns, spuse Floricică. Trebuie ca aceste cuvinte să se asemene în aşa fel încât să iasă ceva armonios. Uite, ascultă: toiag - moşneag, visare - lumânare, hârtie - pălărie.

— Am înţeles, am înţeles, strigă Habarnam. Toiag - moşneag, visare - lumânare, hârtie - pălărie! E grozav! Ha ha ha!

— Ei, acum găseşte o rimă pentru „câlţi”, spuse Floricică.

— Mâlţi, răspunse Habarnam.

— Ce-s aceia „mâlţi?” se miră Floricică. Există un asemenea cuvânt?

— Dar ce, nu există?

— Bineînţeles că nu există.

— Ei, atunci, „bâlţi”.

— Ce mai sunt şi „bâlţii” ăştia? se miră din nou Floricică.

— Ei, asta-i când cobâlţâi ceva, atunci se fac „bâlţi”, lămuri Habarnam.

— Numai minciuni spui, zise Floricică, nu există un asemenea cuvânt. Trebuie alese doar cuvinte care există, nu nişte născociri.

— Şi dacă cu nu pot alege alt cuvânt ?

— Înseamnă că n-ai talent pentru poezie.

— Ei, atunci găseşte tu o rimă pentru câlţi, răspunse Habarnam.

— Îndată, se învoi Floricică.

img2

El se opri în mijlocul camerei, îşi încrucişa braţele pe piept, înclină capul spre un umăr şi începu să se gândească. Apoi îşi răsturnă capul pe spate şi iar se gândi, fîxându-şi privirile în tavan, după aceea îşi prinse bărbia în mâini şi continuă să se gândească uitându-se în podea. În sfârşit începu să se plimbe prin cameră mormăind încetişor, pentru sine:

— Câlţi, vâlţi, dâlţi, nâlţi, sâlţi, mâlţi... Mormăi astfel multă vreme, apoi spuse: La naiba! Ce cuvânt mai e şi ăsta? Nu rimează cu nimic!

— Ai văzut? se bucură Habarnam. Chiar tu foloseşti cuvinte care nu rimează cu nimic şi mai spui că eu sunt lipsit de talent.

— Ei, bine, eşti talentat, foarte talentat, dar lasă-mă în pace! spuse Floricică. A început să mă doară capul. Scrie în aşa fel încât să aibă înţeles şi rimă, şi gata poezia.

— Oare c chiar aşa de simplu? se miră Habarnam.

— Bineînţeles că c simplu. Principalul c să ai talent.

Habarnam s-a dus acasă şi îndată s-a apucat să scrie poezii. A hălăduit toată ziua prin cameră, a privit când în podea, când în tavan, s-a prins şi cu mâinile de bărbie şi tot. mormăia câte ceva pentru sine. În cele din urmă poeziile au fost gata şi el vorbi:

— Ascultaţi, fraţilor, ce poezii am făcut eu.

— Să auzim, să auzim, despre ce sunt poeziile? se interesară cu toţii.

— Poeziile sunt despre voi, mărturisi Habarnam. Iată, întâi una despre Ştietot:

Ştietot se plimba-n ploaie
Şi-a sărit peste o oaie.

— Cum? strigă Ştietot. Când am sărit eu peste o oaie?

— Ei, asta-i aşa, doar în poezie, pentru rimă, ne lămuri Habarnam.

img3

— Vasăzică, din pricina rimei o să născoceşti fel de fel de minciuni despre mine? îşi ieşi din fire Ştietot.

— Desigur, răspunse Habarnam. Ce nevoie am să născocesc lucruri adevărate? Adevărul nu trebuie să fie născocit, el există oricum.

— Dacă mai încerci, o să-ţi arăt cu de ce trebuie să născoceşti lucruri adevărate! îl ameninţă Ştietot. Să vedem ce-ai mai născocit despre alţii?

— Iată, ascultaţi acum despre Grăbilă, spuse Habarnam:

Grăbilă, flămând cât zece
'Nghiţi un fier de călcat rece.

— Fraţilor! ţipă Grăbilă. Ce-a născocit ăsta despre mine? N-am înghiţit nici un fier de călcat rece.

— Nu mai ţipa, i-a răspuns Habarnam. Am spus şi cu aşa, doar pentru rimă că fierul de călcat era rece.

— Dar eu n-am înghiţit nici un fier de călcat, nici rece, nici fierbinte! strigă Grăbilă.

— Păi, nici cu nu spun că ai înghiţit unul fierbinte, aşa că linişteşte-te, răspunse Habarnam. Iată, ascultaţi poezia despre Probabil:

Probabil sub pernă are
O brânzoaică dulce, mare.

Probabil se apropie de patul său, se uită sub pernă şi spuse:

— Minciuni! Nu-i nici o brânzoaică aici.

— Nu te pricepi deloc la poezie, răspunse Habarnam. Asta e un fel de a spune, doar aşa, pentru rimă, că se află, dar de fapt brânzoaică nu se află acolo. Uite, am mai făcut o poezie şi pentru Pilulă!

— Fraţilor! strigă doctorul Pilulă. Trebuie să oprim bătaia asta de joc! Oare o să ascultăm, liniştiţi, toatc minciunile lui despre fiecare?

— Ajunge! strigară cu toţii. Nu mai vrem să ascultăm! Astea nu-s poezii ci nişte scorneli neruşinate.

Dar Ştietot, Grăbilă şi Probabil strigau:

— Lăsaţi-l să citească! O dată ce-a citit despre noi, să citească şi despre alţii.

— Nu-i nevoie! Noi nu vrem! strigau ceilalţi.

— Ei, dacă voi nu vreţi, atunci o să mă duc să le citesc vecinilor, spuse Habarnam.

— Cum? răcniră cu toţii. Să te duci să ne faci de râs şi faţă de vecini? încearcă numai! Că după aceea nu mai ai ce căuta acasă.

— Ei bine, fraţilor, n-o să mă duc, se învoi Habarnam. Dar să nu mai fiţi supăraţi pe mine.

De atunci Habarnam hotărî să nu mai scrie poezii.

img4
« | Cuprins | »