« | Cuprins | »


Reîntoarcerea lui Cuișor

Capitolul XXVI

Văzând că nu se mai întoarce Cuişor, nici unul din locuitorii Oraşului Zmeelor nu mai avu curajul să plece în Oraşul Verde.

Se răspândi zvonul că balaurul cel cu o sută de capete le va face de petrecanie, în curând, tuturor prichinduţelor, după care se va muta în Oraşul Zmeelor şi va începe să-i înghită pe prichindei. Timpul trecea, însă balaurul nu-şi făcea apariţia, în schimb, se treziră într-o bună dimineaţă în oraş cu un prichindel pe care nu-l cunoştea nimeni. El povesti că, împreună cu prietenii săi, zburase cu un balon şi sărise cu paraşuta în momentul în care balonul era gala să se prăbuşească. Căzuse într-un codru de nepătruns şi de atunci cutreieră câmpiile şi pădurile căutându-şi prietenii, duşi mai departe de balon.

Desigur, cei mai isteţi dintre cititori şi-au dat seama că acest prichindel necunoscut nu era altul decât Ştietot. În loc să se întoarcă acasă liniştit, Ştietot se hotărâse să-şi găsească prietenii.

Locuitorii din Oraşul Zmeelor îi povestiră lui Ştietot că în Oraşul Verde îşi făcuseră apariţia, în urmă cu câteva zile, nişte prichindei, care zburaseră şi ei cu un balon, cu care s-au izbit de pământ. Doi dintre aceştia au venit în Oraşul lor după letconul pentru lipit, apoi au plecat înapoi în Oraşul Verde împreună cu şoferul Covrig. Ştietot începu să-i descoasă despre aceşti doi prichindei.

img1

Când îi fură descrişi şi află că amândoi purtau vestoane de piele, el ghici îndată că era vorba de Şurubel şi Piuliţă. Scriitorul Isteţilă, care se afla şi el de faţă cu vorbitograful său, auzind această discuţie, confirmă că pe prichindei îi chema în adevăr Şurubel şi Piuliţă.

img2

Nemaiavând ce-i face, prichindeii îl hrăniră bine, apoi îl conduseră până la marginea oraşului şi-i arătară drumul către Oraşul Verde. Socoteau cu toţii că se duce la o moarte sigură, şi-şi luau rămas-bun de la el cu lacrimi în ochi.

În vremea asta, departe, pe drum, apăru un nor de praf. Se apropia cu repeziciune şi devenea tot mai mare. Prichindeii se împrăştiară care încotro, se ascunseră prin case şi-şi scoteau doar capul pe fereastră. Erau cu toţii încredinţaţi că balaurul cu o sută de capete vine năprasnic spre ei. Numai Ştietot nu se sperie şi rămase în mijlocul străzii.

În curând văzură cu toţii că se apropiau de oraş, unul după altul, trei automobile. Acestea ridicaseră norul de praf de pe drum. În prima maşină se afla un măr mare, cu coaja roşie; în cea de-a doua — o pară bine coaptă; într-a treia maşină, aşezate stivă — cinci prune. Ajungând în dreptul lui Ştietot maşinile se opriră şi din ele se dădură jos Covrig, Elice şi Cuişor. Văzând asta prichindeii năvăliră de prin case şi începură să-i îmbrăţişeze pe Covrig şi pe Elice, ba chiar şi pe Cuişor. Îi întrebară despre balaur, şi când auziră că nu există nici un fel de balaur şi nici n-a fost vreunul, rămaseră grozav de miraţi.

— Atunci unde-aţi dispărui atâta vreme? îi întrebară.

— Am ajutat la culesul fructelor, răspunse Cuişor. Răspunsul acesta aduse surâsul pe feţele tuturor.

— Alţii poate că au ajutat, dar tu, de bună seamă că ai stat tot timpul agăţat de garduri şi ai spart geamurile caselor! spuse cu ironie Isteţilă.

— Ba uite că nu! răspunse Cuişor cu ciudă. Am ajutat şi eu. Eu m-am... cum se spune... m-am... reeducat!...

img3

Elice şi Covrig confirmară că într-adevăr Cuişor se reeducase şi povestiră apoi că prichinduţele au rămas foarte mulţumite de munca lui şi le-au dăruit pentru asta, celor din Oraşul Zmeelor, o mulţime de mere, pere şi prune.

Toţi prichindeii se bucurară, căci tuturor le plăceau foarte mult fructele.

Aflând că Ştietot pornise spre Oraşul Verde, Covrig se oferi să-l ducă cu maşina lui şi plecară îndată.

Locuitorii din Oraşul Zmeelor forfoteau veseli pe străzi. Erau bucuroşi cu toţii că nu există nici un balaur, că s-au întors Covrig şi Elice şi mai ales că fusese reeducat Cuişor. Erau şi unii care nu credeau deloc în această reeducare şi-l urmăreau cu îngrijorare, temându-se ca nu cumva să le spargă iar geamurile. Peste un timp îl văzură pe Cuişor la râu. Numai în chiloţei, şedea pe mal şi-şi spăla hainele.

— Ce ţi-a venit aşa, tam-nesam, să-ţi speli hainele? îl întrebară ei.

— Mâine mă duc la bal, spuse Cuişor. De aceea trebuie să mă îmbrac cât mai curat şi să mă pieptăn.

— Dar ce, prichinduţele dau un bal?

— Dau. Vin acolo şi Covrig, şi Elice. Am fost invitaţi cu toţii.

— Vrei să spui că te-au invitat şi pe tine? îl întrebară neîncrezători prichindeii.

— Păi, cum altfel? Bineînţeles că m-au invitat.

— Bravo! dădură din cap prichindeii. Dacă l-au invitat prichinduţele la bal, înseamnă că a fost cu adevărat reeducat. Cine şi-ar fi putut închipui una ca asta.

« | Cuprins | »