« | Cuprins | »

Minunile mecanizării

Capitolul XXII

A doua zi dimineaţa Ochi-albaştri veni la spital şi-i povesti Mierinanei că prichindeii externaţi nu se bat pe stradă, ci, dimpotrivă, au o comportare exemplară, ba chiar le ajută pe prichinduţe la culesul merelor. Mierinana spuse:

— E bine că le-aţi găsit prichindeilor o ocupaţie potrivită. Vă rog să-i înscrieţi la lucru şi pe Posibil şi pe Zăpăcilă, care se externează astăzi.

— N-ai putea să mai externezi vreunul? se rugă Ochi-albaştri. E păcat să stea sub cheie, când există pentru ci o muncă atât de interesantă.

— Doar i-am externat ieri, peste rând, pe Probabil şi Grăbilă, răspunse Mierinana. Nu vă ajunge?

— Nu ne ajunge.

— Ei, bine, îl mai pot externa pe Tăcutul. E foarte liniştit şi nu m-a plictisit cu nici un fel de rugăminţi.

— Şi pe mai cine?

Mierinana îşi puse ochelarii şi-şi aruncă ochii pe listă.

— Ar mai fi Gogoaşă şi Limonadă. Şi ei sunt liniştiţi. Deşi, dacă e să spunem adevărul, Gogoaşă n-ar trebui externat pentru că mănâncă prea multe dulciuri. N-am reuşit să-l dezvăţ de acest obicei prost. Şi dacă numai ar mânca! Nu, el îşi umple toate buzunarele cu dulciuri, ba mai ascunde şi pe sub pernă. Dar nu-i nimic, poate că aerul curat îi va mai tăia pofta de mâncare. Iar Limonadă ar trebui şi el să mai fie ţinut aici, drept pedeapsă că bea prea multă apă gazoasă cu sirop. Totuşi, îi vom externa pentru că s-au arătat foarte politicoşi.

img1

Mierinana începu din nou să cerceteze lista.

— Glonţişor e prea devreme să fie externat, spuse ea, încă nu i s-a tămăduit piciorul. Doar Glonţişor e cel cu adevărat bolnav aici.

— Dar Dondănel? întrebă Ochi-albaştri.

— Nu, nu! exclamă Mierinana. E un subiect de care nici nu vreau să aud. Bombăneşte întruna, mereu c nemulţumit de ceva. Pe toţi îi calcă pe nervi. N-are decât să stea aici pentru nătângia lui, deşi, sincer vorbind, mi-ar face plăcere să scap de el şi de acest insuportabil Pilulă, care, nu se ştie de ce, se crede medic şi încearcă să-mi dovedească mereu că aplic metode greşite de vindecare. Dacă se poate spune aşa ceva despre mine! Îţi stă mintea-n loc!

— Atunci externează-i pe amândoi, să nu te mai plictisească, propuse Ochi-albaştri.

— A, ba nu! Pentru nimic în lume! Ştii dumneata, draga mea, ce mi-a spus de curând acest dezgustător Pilulă? Mi-a spus că în loc să-i vindec pe bolnavi, eu, dimpotrivă, îi îmbolnăvesc pe cei sănătoşi. Ce grosolănie! Nu, am să-l ţin aici până la termenul stabilit. N-o să plece nici cu o clipă mai devreme. Şi pe Dondănel de asemenea.

img2

Astfel, Ochi-albaştri izbuti ca, în afară de Posibil şi Zăpăcilă, să fie externaţi Tăcutul, Gogoaşă şi Limonadă. Rămaseră în spital doar Glonţişor, Dondănel şi Pilulă. Glonţişor îndura în tăcere această nedreptate, deoarece piciorul îl mai durea încă, dar Dondănel şi Pilulă, înfuriaţi la culme, au declarat că dacă nu vor fi externaţi până spre scară, vor organiza o evadare.

Şurubel, Piuliţă şi Covrig se treziră cu noaptea-n cap şi se apucară din nou de repararea automobilului. Soarele se înălţase binişor când, în sfârşit, motorul hârâi şi maşina se puse în mişcare. Cei trei prieteni se hotărâră să facă o plimbare de probă.

După câteva ocoluri în jurul casei, ridicând nori de praf, ci ieşiră pe poartă şi porniră val-vârtej în lungul străzii. Curând le zăriră pe prichinduţele care culegeau fructe, într-un măr se aflau Grăbilă, Zăpăcilă, Probabil şi Posibil. Alături, într-un păr lucrau Guslă, Tăcutul şi Libelula. Prichinduţele rostogoleau merele în toate direcţiile. Habarnam se învârtea printre cei ce lucrau şi răcnea tot felul de comenzi:

— Cinci persoane acolo, cinci aici! Ţineţi de mărul ăsta, rostogoliţi-l! Daţi-vă înapoi, lua-v-ar naiba, acuşi cade para. Hei, voi cei de sus, anunţaţi din vreme! Împrăştiaţi-vă, că altfel nu-mi asum răspunderea!

Toiul s-ar fi putut petrece fără tevatură, dar lui Habarnam i se părea că dacă el nu va mai face gălăgie, orice activitate va înceta.

Limonadă şi Gogoaşă zoreau şi ci. Rostogoleau o pară, dar para se încăpăţâna s-o ia mereu în altă parte decât în cea către care ar fi trebuit. Oricine ştie că forma unei pere nu seamănă câtuşi de puţin cu cea a unui mar şi dacă e împinsă înainte, ca se va tot plimba pe acelaşi loc, învârtindu-se în cerc. Pe deasupra, para asta mai era şi foarte moale. Căzând din copac se strivise, iar Gogoaşă şi Limonadă, tot plimbând-o, îi zdrobiseră rotunjimile de toi. Drept urmare se mâzgăliseră din cap până-n picioare cu zeamă dulce şi tot timpul îşi lingeau mâinile.

— Voi ce vă învârtiţi pe loc cu para aia? Aţi strivit-o toată! le strigă Habarnam. Sau poate vreţi să stoarceţi tot siropul din ea? Vă arăt eu vouă sirop!

Din automobilul oprit Şurubel şi Piuliţă admirau acest tablou.

— Hei, Habarnam! îi strigă Şurubel. De ce nu folosiţi mecanizarea?

— Ia lăsaţi-ne în pace! îi repezi Habarnam. Aici n-ai unde să te învârţi de mere şi lor le arde de mecanizare!... De unde să iau mecanizarea?

— Păi, uite, o maşină este deja aici, răspunse Covrig.

— Şi ce, maşina-i mecanizare?

— Bineînţeles că-i mecanizare. O să transportăm merele şi perele cu maşina.

— Am înţeles! exclamă Habarnam. Îţi merge mintea! Ei, haide, trage sub copac, că imediat aruncăm un măr în maşină.

— Stai puţin, nu se poate aşa, spuse Şurubel. Dacă o să arunci merele în maşină, direct din copac, striveşti şi merele, şi maşina.

img3

— Şi-atunci cum, după părerea ta, o să cărăm merele pe braţe din copac?

— De ce pe braţe? O să le coborâm cu o frânghie.

— Am înţeles!... începu să ţipe Habarnam. Ei, prichinduţelor, aduceţi o frânghie!

Prichinduţele aduseră repede o frânghie. Habarnam o luă şi începu s-o învârtă în mâini. O privea nedumerit, neştiind ce să facă cu ea.

Apoi se îmbăţoşă ca şi cam ar fi ajuns la o concluzie, i-o întinse lui Şurubel şi-i zise:

— Haide, la treabă.

Şurubel aruncă frânghia pe după una dintre crengile mărului şi-i ceru lui Grăbilă să-i lege capătul de sus de codiţa mărului. Chemă apoi câteva prichinduţe să ţină de celălalt capăt.

— Acuma acţionează cu ferăstrăul! îi strigă lui Grăbilă.

Peste câteva minute codiţa era tăiată şi mărul stătea agăţat de frânghie. Şurubel îl povăţui pe Covrig să tragă maşina chiar sub mărul ce atârna de sus. Prichinduţele începură să dea drumul încet frânghiei. Mărul se lăsă exact în coşul maşinii. Frânghia fu dezlegată şi maşina transportă mărul într-o curte.

— Acum să aducem şi cealaltă maşină, spuse Covrig.

Cu maşina lor porniră în goană spre garajul unde rămăsese automobilul lui Covrig.

Peste câteva minute se întoarseră cu cele două maşini. Una dintre ele transporta merele, cealaltă perele.

— Aţi văzut minunile mecanizării? se lăuda Habarnam. Vouă, prichinduţelor, vezi bine, nici prin gând nu v-a trecut aşa ceva.

« | Cuprins | »